• ro
  • ua
  • Sonet III

    Cînd însuși glasul gîndurilor tace,
    Mă-ngînă cîntul unei dulci evlavii —
    Atunci te chem: chemarea-mi asculta-vei?
    Din neguri reci plutind te vei desface?

    Puterea nopții blînd însenina-vei
    Cu ochii mari și purtători de pace?
    Răsai din umbra vremilor încoace,
    Ca să te văd venind — ca-n vis, așa vii!

    Cobori încet… aproape, mai aproape,
    Te pleacă iar zîmbind peste-a mea față,
    A ta iubire c-un suspin arat-o,

    Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
    Să simt fiorii strîngerii în brațe —
    Pe veci pierduto, vecinic adorato!