• ro
  • ua
  • Sonet II

    Sunt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece
    Din ceasul sfînt în care ne-ntîlnirăm,
    Dar tot mereu gîndesc cum ne iubirăm,
    Minune cu ochi mari și mînă rece.

    O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
    Privirea ta asupra mea să plece,
    Sub raza ei mă lasă a petrece
    Și cînturi nouă smulge tu din liră-mi.

    Tu nici nu știi a ta apropiere
    Cum inima-mi de-adînc o liniștește,
    Ca răsărirea stelei în tăcere;

    Iar cînd te văd zîmbind copilărește,
    Se stinge-atunci o viață de durere,
    Privirea-mi arde, sufletul îmi crește.