• ro
  • en
  • fr
  • it
  • Singurătate

    Cu perdelele lăsate,
    Şed la masa mea de brad,
    Focul pâlpâie în sobă,
    Iară eu pe gânduri cad.

    Stoluri, stoluri trec prin minte
    Dulci iluzii. Amintiri
    Ţârâiesc încet ca greieri
    Printre negre, vechi zidiri,

    Sau cad grele, mângâioase
    Şi se sfarmă-n suflet trist,
    Cum în picuri cade ceara
    La picioarele lui Crist.

    În odaie prin unghere
    S-a ţesut păinjeniş
    Şi prin cărţile în vravuri
    Umblă şoarecii furiş.

    În această dulce pace
    Îmi ridic privirea-n pod
    Şi ascult cum învelişul
    De la cărţi ei mi le rod.

    Ah! de câte ori voit-am
    Ca să spânzur lira-n cui
    Şi un capăt poeziei
    Şi pustiului să pui;

    Dar atuncea greieri, şoareci,
    Cu uşor-măruntul mers,
    Readuc melancolia-mi,
    Iară ea se face vers.

    Câteodată… prea arare…
    A târziu când arde lampa,
    Inima din loc îmi sare
    Când aud că sună cleampa…

    Este Ea. Deşarta casă
    Dintr-odată-mi pare plină,
    În privazul negru-al vieţii-mi
    E-o icoană de lumină.

    Şi mi-i ciudă cum de vremea
    Să mai treacă se îndură,
    Când eu stau şoptïnd cu draga
    Mână-n mână, gură-n gură.