• ro
  • en
  • fr
  • de
  • Sara pe deal

    Sara pe deal buciumul sună cu jale,
    Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
    Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
    Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

    Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,
    Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
    Stelele nasc umezi pe bolta senină,
    Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

    Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
    Streşine vechi casele-n lună ridică,
    Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,
    Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

    Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
    Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
    Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
    Sufletul meu arde-n iubire ca para.

    Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;
    Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte:
    Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
    Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.

    Ne-om răzima capetele-unul de altul
    Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
    Vechiul salcâm. – Astfel de noapte bogată,
    Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?