• ro
  • en
  • de
  • Odă (în metru antic)

    Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
    Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
    Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
    Singurătăţii.

    Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
    Suferinţă tu, dureros de dulce…
    Până-n fund băui voluptatea morţii
    Ne-ndurătoare.

    Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
    Ori ca hercul înveninat de haina-i;
    Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
    Apele mării.

    De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
    Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
    Pot să mai re-nviu luminos din el ca
    Pasărea Phoenix?

    Piară-mi ochii tulburători din cale,
    Vino iar în sân, nepăsare tristă;
    Ca să pot muri linişiti, pe mine
    Mie redă-ma!