• ro
  • en
  • hu
  • it
  • de
  • O, rămâi

    „O, rămâi, rămâi la mine,
    Te iubesc atât de mult!
    Ale tale doruri toate
    Numai eu ştiu să le-ascult;

    În al umbrei întuneric
    Te asamăn unui prinţ,
    Ce se uit-adânc în ape
    Cu ochi negri şi cuminţi;

    Şi prin vuietul de valuri,
    Prin mişcarea naltei ierbi,
    Eu te fac s-auzi în taină
    Mersul cârdului de cerbi;

    Eu te văd răpit de farmec
    Cum îngâni cu glas domol,
    În a apei strălucire
    Întinzând piciorul gol

    Şi privind în luna plină
    La văpaia de pe lacuri,
    Anii tăi se par ca clipe,
    Clipe dulci se par ca veacuri.”

    Astfel zise lin pădurea,
    Bolţi asupră-mi clătinând;
    Şuieram l-a ei chemare
    Ş-am ieşit în câmp râzând.

    Astăzi chiar de m-aş întoarce
    A-nţelege n-o mai pot…
    Unde eşti, copilărie,
    Cu pădurea ta cu tot?