• ro
  • en
  • Freamăt de codru

    Tresărind scânteie lacul
    Şi se leagănă sub soare;
    Eu, privindu-l din pădure,
    Las aleanul să mă fure
    Şi ascult de la răcoare
    Pitpalacul.

    Din izvoare şi din gârle
    Apa sună somnoroasă;
    Unde soarele pătrunde
    Printre ramuri a ei unde,
    Ea în valuri sperioase
    Se azvârle.

    Cucul cântă, mierle, presuri –
    Cine ştie să le-asculte?
    Ale păsărilor neamuri
    Ciripesc pitite-n ramuri
    Şi vorbesc cu-atât de multe
    Înţelesuri.

    Cucu-ntreabă: – Unde-i sora
    Viselor noastre de vară?
    Mlădioasă şi iubită,
    Cu privirea ostenită,
    Ca o zână să răsară
    Tuturora.

    Teiul vechi un ram întins-a,
    Ea să poată să-l îndoaie,
    Ramul tânăr vânt să-şi deie
    Şi de braţe-n sus s-o ieie,
    Iară florile să ploaie
    Peste dânsa.

    Se întreabă trist izvorul:
    – Unde mi-i crăiasa oare?
    Părul moale despletindu-şi,
    Faţa-n apa mea privindu-şi
    Să m-atingă visătoare
    Cu piciorul?

    Am răspuns: – Pădure dragă,
    Ea nu vine, nu mai vine!
    Singuri, voi, stejari, rămâneţi
    De visaţi la ochii vineţi,
    Ce luciră pentru mine
    Vara-ntreagă.

    Ce frumos era în crânguri,
    Când cu ea m-am prins tovarăş!
    O poveste încântată
    Care azi e-ntunecată…
    De-unde eşti revino iarăşi,
    Să fim singuri!