• ro
  • en
  • hu
  • ru
  • Din valurile vremii…

    Din valurile vremii, iubita mea, răsai
    Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai –
    Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri
    Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
    Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
    Femeie între stele şi stea între femei
    Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,
    În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.
    Cum oare din noianul de neguri să te rump,
    Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
    Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec,
    Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
    Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
    Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin.

    Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci
    Şi umbra ta se pierde în negurile reci,
    De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
    În trista amintire a visului frumos…
    Zadarnic după umbra ta dulce le întind:
    Din valurile vremii nu pot să te cuprind.