• ro
  • en
  • it
  • Crăiasa din povești

    Neguri albe, strălucite
    Naşte luna argintie,
    Ea le scoate peste ape,
    Le întinde pe câmpie;

    S-adun flori în şezătoare
    De painjen tort să rumpă,
    Şi anină-n haina nopţii
    Boabe mari de piatră scumpă.

    Lângă lac, pe care norii
    Au urzit o umbră fină,
    Ruptă de mişcări de valuri
    Ca de bulgări de lumină,

    Dându-şi trestia-ntr-o parte,
    Stă copila lin plecată,
    Trandafiri aruncă roşii
    Peste unda fermecată.

    Ca să vad-un chip, se uită
    Cum aleargă apa-n cercuri,
    Căci vrăjit de mult e lacul
    De-un cuvânt al sfintei Miercuri;

    Ca să iasă chipu-n faţă,
    Trandafiri aruncă tineri,
    Căci vrăjiţi sunt trandafirii
    De-un cuvânt al sfintei Vineri.

    Ea se uită… Păru-i galben,
    Faţa ei lucesc în lună,
    Iar în ochii ei albaştrï
    Toate basmele s-adună.