• ro
  • en
  • hu
  • it
  • Atât de fragedă

    Atât de fragedă, te-asameni
    Cu floarea albă de cireş,
    Şi ca un înger dintre oameni
    În calea vieţii mele ieşi.

    Abia atingi covorul moale,
    Mătasa sună sub picior,
    Şi de la creştet pân-în poale
    Pluteşti ca visul de uşor.

    Din încreţirea lungii rochii
    Răsai ca marmura în loc –
    S-atârnă sufletu-mi de ochii
    Cei plini de lacrimi şi noroc.

    O, vis ferice de iubire,
    Mireasă blândă din poveşti,
    Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
    Mi-arată cât de dulce eşti,

    Cât poţi cu-a farmecului noapte
    Să-ntuneci ochii mei pe veci,
    Cu-a gurii tale calde şoapte,
    Cu-mbrăţişări de braţe reci.

    Deodată trece-o cugetare,
    Un văl pe ochii tăi fierbinţi:
    E-ntunecoasa renunţare,
    E umbra dulcilor dorinţi.

    Te duci, ş-am înţeles prea bine
    Să nu mă ţin de pasul tău,
    Pierdută vecinic pentru mine,
    Mireasa sufletului meu!

    Că te-am zărit e a mea vină
    Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
    Spăşi-voi visul de lumină
    Tinzându-mi dreapta în deşert.

    Ş-o să-mi răsai ca o icoană
    A pururi verginei Marii,
    Pe fruntea ta purtând coroană –
    Unde te duci? Când o să vii?